Michel Platini, fost președinte al UEFA: „Am conștiința curată! Sunt convins că nu am făcut nici cea mai mică greșeală!”

Michel Platini, fost președinte al UEFA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Francezul Michel Platini, fostul președinte al UEFA, a ținut un discurs, miercuri, la congresul forului european cu prilejul căruia îi va fi ales succesorul și a spus că are „conștiința curată”.

Deși este suspendat pe o perioadă de patru ani din toate activitățile fotbalistice, fostul internațional francez, ajuns la 61 de ani, a primit acceptul să țină un discurs de rămas bun în fața liderilor din fotbalul european.

„Fiți siguri că am o conștiință curată. Sunt convins că nu am făcut nici cea mai mică greșeală și îmi voi continua această luptă”, a spus Michel Platini.

Michel Platini a fost suspendat din funcția de președinte al UEFA, împreună cu Sepp Blatter, fostul șef al FIFA, pe o durată de opt ani din toate activitățile legate de fotbal, pe 21 decembrie, de către Comisia de Etică a FIFA. Francezul a fost acuzat că a primit 1,8 milioane euro din partea lui Blatter, în 2011, pentru servicii de consultanță între 1999 și 2002. Ulterior, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a redus pedeapsa lui Platini la patru ani.

Michel Platini, care a devenit președinte UEFA în 2007, va fi înlocuit la conducerea forului european fie de olandezul Michael van Praag, fie de slovenul Aleksander Ceferin, cei doi candidați rămași în cursă după retragerea spaniolului Angel Maria Villar.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Simona Halep renunță. Decizia luată de marea campioană a României

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×